în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 633/2006
Regulamentul 633 privind conţinutul, modul de întocmire şi recepţie a documentaţiilor cadastrale
între Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi unităţile administrativ-teritoriale pentru realizarea înregistrării sistematice a imobilelor în cadastru şi în cartea funciară
ale unui alt stat membru al Uniunii Europene sau ale unui stat care aparţine Spaţiului Economic European în vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, al geodeziei şi al cartografiei pe teritoriul României, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 107/2010
aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 108/2010
după finalizarea lucrărilor de cadastru, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 844/2010