Regulament de avizare, verificare şi recepţie a lucrărilor de specialitate din domeniul cadastrului, al geodeziei, al topografiei, al fotogrammetriei şi al cartografiei

aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 108/2010

   CAPITOLUL I
  Dispozitii generale

 

   Art. 1. - Prezentul regulament stabileste cadrul in care Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara, denumita in continuare Agentia Nationala, si oficiile de cadastru si publicitate imobiliara din fiecare judet si din municipiul Bucuresti, denumite in continuare oficii teritoriale, isi exercita atributiile cu privire la modul de avizare, verificare si receptie a lucrarilor din domeniul cadastrului, al geodeziei, al topografiei, al fotogrammetriei si al cartografiei, denumite in continuare lucrari de specialitate.
   Art. 2. - In sensul prezentului regulament, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
   a) harta - reprezentarea grafica conventionala a intregii suprafete terestre sau a unei portiuni mari din aceasta, redusa la o anumita scara, tinandu-se seama de curbura pamantului;
   b) lucrari de cadastru general - determinarea pe baza de masuratori a pozitiei, a configuratiei si a marimii suprafetelor terenurilor pe destinatii, pe categorii de folosinta si pe proprietari, precum si a constructiilor;
   c) lucrari de cartografie - lucrarile necesare redactarii planurilor si hartilor analogice sau digitale la diferite scari, a modelului digital al terenului si al ortofotoplanurilor, in sistemul national de referinta si de coordonate;
   d) lucrari de masuratori terestre - lucrarile de teren si de birou aferente executiei, modernizarii si completarii retelelor de sprijin, de indesire si de ridicare, precum si cele necesare realizarii planurilor si hartilor analogice sau digitale, ale modelului digital al terenului si ale ortofotoplanurilor;
   e) plan cadastral - reprezentarea grafica a datelor obtinute in urma lucrarilor de cadastru general;
   f) plan topografic - reprezentarea grafica conventionala, micsorata a proiectiei orizontale a detaliilor topografice de pe o portiune restransa a suprafetei terestre, redusa la o anumita scara, fara a se tine seama de curbura pamantului.
   Art. 3. - (1) Specificatiile tehnice continute in documentatiile de atribuire a contractelor de lucrari de specialitate sunt avizate pentru conformitate de Agentia Nationala inainte de initierea procedurilor de achizitie publica, indiferent de sursele de finantare. Autoritatea contractanta efectueaza receptia lucrarilor de specialitate numai dupa avizarea pentru conformitate, verificarea si receptia acestora de catre Agentia Nationala. Autoritatile contractante nu fac plati pentru lucrarile de specialitate intocmite fara respectarea celor mentionate anterior.
   (2) Avizarea pentru conformitate si receptia lucrarilor de specialitate se solicita oficiului teritorial, in cazul lucrarilor care privesc teritoriul unui singur judet, sau Agentiei Nationale, in cazul lucrarilor care privesc teritoriul mai multor judete.
   Art. 4. - Prevederile prezentului regulament sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice si juridice, denumite in continuare persoane autorizate, care au dreptul sa execute lucrari de specialitate in domeniul cadastrului, al geodeziei, al topografiei, al fotogrammetriei si al cartografiei pe teritoriul Romaniei, conform prevederilor legale in vigoare.

 

   CAPITOLUL II
  Avizul de conformitate pentru inceperea lucrarilor
de specialitate

 

   Art. 5. - (1) Avizul de conformitate pentru inceperea lucrarilor de specialitate, numit in continuare aviz, se emite in vederea asigurarii receptiei tehnice pentru:
   a) lucrari de masuratori terestre;
   b) lucrari de cartografie;
   c) lucrari de cadastru general.
   (2) Avizul de incepere a lucrarilor de specialitate stabileste conditiile de executie si de utilizare a resurselor disponibile.
   (3) Sunt supuse avizarii:
   a) executia, modernizarea si completarea retelelor de sprijin, de indesire si de ridicare pe suprafete mai mari de 100 km2;
   b) realizarea planurilor si a hartilor analogice sau digitale pe suprafete mai mari de 100 ha in extravilan si 10 ha in intravilan, a modelului digital al terenului si al ortofotoplanurilor;
   c) realizarea suporturilor topografice analogice si digitale pentru planurile urbanistice generale, planurile urbanistice zonale si planurile urbanistice de detaliu; intocmirea documentatiilor topografice conform Hotararii Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea si evaluarea unor terenuri detinute de societatile comerciale cu capital de stat, cu modificarile si completarile ulterioare;
   d) documentatiile cartografice aferente sistemelor informationale specifice domeniului de activitate, realizate in conditiile art. 67 din Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996, republicata, cu modificarile ulterioare.
   (4) Avizul se solicita de beneficiarul lucrarii de specialitate, personal sau prin imputernicirea persoanei autorizate sa execute lucrarea.
   Art. 6. - Cererea pentru solicitarea avizului, intocmita conform modelului prevazut in anexa nr. 1, se depune cu cel mult o luna inainte de inceperea lucrarilor. Cererea este insotita de un exemplar al documentatiei aferente lucrarii de specialitate, intocmita conform anexei nr. 2.
   Art. 7. - (1) Avizul se redacteaza in doua exemplare, conform modelului prevazut in anexa nr. 3; un exemplar se transmite solicitantului, iar celalalt exemplar ramane la emitentul avizului, impreuna cu documentatia primita spre avizare. Avizul este valabil pana la expirarea termenului de executie a lucrarii de specialitate pentru care a fost acordat.
   (2) Avizul transmis solicitantului include specificarea datelor si a documentelor care pot fi utilizate si valorificate, precum si a normelor, a instructiunilor si a metodologiilor ce urmeaza sa fie respectate in executia lucrarii de specialitate.
   (3) In aviz se precizeaza cerintele tehnice impuse pentru categoriile de lucrari de specialitate respective, precum si datele geodezice, cartografice si cadastrale care sunt puse la dispozitia emitentului avizului la incheierea lucrarii.
   (4) In cazul avizelor pentru realizarea suportului topografic al planurilor urbanistice generale, al planurilor urbanistice zonale, al planurilor urbanistice de detaliu se specifica obligativitatea utilizarii limitelor imobilelor inscrise in cartea funciara in baza documentatiilor cadastrale si a planurilor parcelare intocmite conform legilor de restituire a proprietatii, receptionate de catre oficiul teritorial.
   Art. 8. - (1) Lucrarile si documentatiile de specialitate contractate de Agentia Nationala sau de unitatile subordonate acesteia nu necesita solicitarea avizului.
   (2) Lucrarile de specialitate interesand apararea tarii, ordinea publica si siguranta nationala, executate de institutii din domeniul apararii si sigurantei nationale cu personal propriu, nu necesita solicitarea avizului.

 

   CAPITOLUL III
  Receptia lucrarilor de specialitate

 

   Art. 9. - (1) Receptia lucrarilor de specialitate are ca scop verificarea indeplinirii conditiilor de executie impuse de normativele, metodologiile si instructiunile elaborate de Agentia Nationala, a standardelor tehnice in vigoare si a avizelor eliberate.
   (2) Receptia lucrarilor de specialitate se refera la:
   a) receptia lucrarilor de masuratori terestre;
   b) receptia lucrarilor de cartografie;
   c) receptia lucrarilor de cadastru general.
   (3) Sunt supuse receptiei:
   a) retelele de sprijin si de indesire pe suprafete mai mari de 100 km2;
   b) retelele de indesire mai mici de 100 km2 si retelele de ridicare, concomitent cu receptia lucrarilor in care sunt integrate;
   c) elementele de geodezie, de cartografie si de cadastru general din lucrarile de specialitate pentru realizarea sistemelor informationale specifice domeniului de activitate;
   d) continutul topografic al documentelor cartografice analogice sau digitale destinate uzului public, cum ar fi: hartile, ghidurile, atlasele;
   e) continutul topografic al expertizelor judiciare in specialitatea topografie, geodezie si cadastru, la solicitarea instantelor de judecata;
   f) planurile topografice analogice si digitale, suport al documentatiilor de urbanism;
   g) documentatiile topografice, conform Hotararii Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea si evaluarea unor terenuri detinute de societatile comerciale cu capital de stat, cu modificarile si completarile ulterioare;
   h) documentatiile tehnice ale lucrarilor de cadastru general;
   i) planurile topografice analogice si digitale necesare intocmirii documentatiei de autorizare a lucrarilor de construire sau de desfiintare;
   j) planurile si hartile analogice si digitale, modelul digital al terenului si ortofotoplanurile executate pe suprafete mai mari de 100 ha in extravilan si 10 ha in intravilan;
   k) planurile si hartile analogice si digitale, realizate in baza Legii nr. 198/2004 privind unele masuri prealabile lucrarilor de constructie de drumuri de interes national, judetean si local, cu modificarile si completarile ulterioare, si a Legii nr. 407/2005 privind unele masuri prealabile lucrarilor de reabilitare si extindere a infrastructurii feroviare publice.
   Art. 10. - (1) Receptia lucrarilor de specialitate pentru care s-a emis aviz de incepere a lucrarilor este posibila doar daca se face dovada efectuarii verificarii interne a lucrarii de catre executant in cadrul procesului de control intern al calitatii. Rezultatele controlului sunt evidentiate in raportul de control intern al calitatii, care insoteste documentatia depusa in vederea receptiei lucrarii.
   (2) Verificarea interna presupune controlul de catre un alt specialist al firmei sau, in cazul persoanelor fizice autorizate, de persoana care a efectuat lucrarea, printr-o alta metoda de lucru, a corectitudinii efectuarii operatiilor de teren si de birou, pentru cel putin 5% din volumul lucrarii.
   (3) Raportul de control intern al calitatii contine cel putin:
   a) prenumele si numele persoanei care a realizat operatia/lucrarea de specialitate;
   b) prenumele si numele persoanei/persoanelor care a/au realizat controlul intern al calitatii;
   c) durata de realizare a controlului intern al calitatii;
   d) metoda utilizata pentru controlarea operatiei/lucrarii de specialitate;
   e) rezultatele obtinute in urma realizarii controlului intern al calitatii;
   f) numarul si tipul erorilor identificate in urma controlului intern al calitatii;
   g) semnatura persoanei/persoanelor care a/au realizat controlul intern al calitatii.
   (4) Pentru planurile topografice, suport al documentatiilor de urbanism, nu este necesara depunerea raportului de control intern al calitatii.
   Art. 11. - (1) Solicitarea receptiei, al carei model este prevazut in anexa nr. 4, si documentatia anexata la aceasta se repartizeaza personalului de specialitate, care analizeaza si redacteaza propunerea de raspuns in una dintre variantele:
   a) proces-verbal de receptie, al carui model este prevazut in anexa nr. 5;
   b) nota de completare, in cazul solicitarii de date suplimentare, completari sau pentru refacerea lucrarii; modelul notei de completare este prevazut in anexa nr. 6;
   (2) Receptia planurilor si a hartilor realizate in baza Legii nr. 198/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, si a Legii nr. 407/2005, a planurilor topografice, suport al documentatiilor de urbanism, se finalizeaza prin intocmirea procesului-verbal de receptie si prin aplicarea pe planuri a parafei pentru receptie; modelul parafei este prevazut in anexa nr. 7.
   Art. 12. - Procesul-verbal de receptie se redacteaza in 4 exemplare; doua exemplare se transmit solicitantului, iar celelalte exemplare raman la emitentul avizului, impreuna cu documentatia primita pentru receptie.
   Art. 13. - (1) Receptia lucrarilor de specialitate se efectueaza, dupa caz, de oficiile teritoriale sau de Agentia Nationala prin Directia de geodezie si cartografie sau de Centrul National de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie si Teledetectie, in functie de cele stabilite de emitentul avizului de incepere a lucrarilor. Lucrarile de specialitate pentru care nu este necesar a se emite aviz de incepere a lucrarilor se receptioneaza de catre oficiile teritoriale.
   (2) Categoriile de lucrari de specialitate care se receptioneaza de Agentia Nationala sunt:
   a) retelele de sprijin si de indesire care se executa pe teritoriul mai multor judete;
   b) planurile si hartile analogice sau digitale la scari mai mici decat 1:5000, care acopera mai multe judete sau intreg teritoriul tarii;
   c) modelul digital al terenului si ortofotoplanurile;
   d) continutul topografic al documentelor cartografice analogice sau digitale destinate uzului public.
   (3) Categoriile de lucrari de specialitate care se receptioneaza de oficiile teritoriale sunt:
   a) retele de sprijin si de indesire, care se executa pe teritoriul unui singur judet;
   b) planurile si hartile analogice sau digitale la scari mai mari sau egale cu 1:5000;
   c) planurile si hartile analogice sau digitale la scari mai mici decat 1:5000, care se executa pe teritoriul unui singur judet;
   d) documentatiile topografice, conform Hotararii Guvernului nr. 834/1991, cu modificarile si completarile ulterioare;
   e) elementele de geodezie, de cartografie si de cadastru general din lucrarile de specialitate pentru realizarea sistemelor informationale specifice domeniului de activitate;
   f) planurile topografice, suport al documentatiilor planurilor urbanistice generale, al planurilor urbanistice zonale, al planurilor urbanistice de detaliu;
   g) planurile topografice necesare intocmirii documentatiei de autorizare a lucrarilor de construire si de desfiintare, precum si a altor planuri cu suprafata mai mica de 100 ha in extravilan si 10 ha in intravilan;
   h) continutul topografic al expertizelor judiciare in specialitatea topografie, geodezie si cadastru, la solicitarea instantelor de judecata;
   i) documentatiile tehnice rezultate in urma executiei lucrarilor de cadastru general, conform prevederilor art. 22.
   (4) Receptia este obligatorie pentru toate categoriile de lucrari de specialitate cuprinse la art. 9 alin. (2) si (3), indiferent de sursa lor de finantare.
   Art. 14. - (1) Receptia lucrarilor de specialitate contractate de Agentia Nationala si institutiile subordonate acesteia sau executate la solicitarea Agentiei Nationale de catre unitatile subordonate este coordonata de directiile de specialitate si se realizeaza de catre acestea sau de catre unitatile subordonate, dupa caz.
   (2) In cazul in care receptia nu poate fi executata prin personalul propriu, Agentia Nationala sau unitatile subordonate pot incheia, pentru efectuarea receptiei, contracte cu persoanele autorizate care au dreptul sa execute lucrari de specialitate in domeniu, pe teritoriul Romaniei, potrivit prevederilor legale.
   Art. 15. - Solicitarea receptiei lucrarilor de specialitate este insotita de:
   a) un borderou al documentelor;
   b) copie de pe aviz;
   c) documentatia, in format analogic si digital; planurile si hartile digitale se predau in format vector si raster.
   Art. 16. - (1) La receptie se parcurg urmatoarele etape:
   a) analiza generala, urmarindu-se respectarea prevederilor avizului si a modului de indeplinire a acestora;
   b) verificarea lucrarilor de teren;
   c) verificarea lucrarilor de birou.
   (2) Prin verificarea lucrarilor de teren prevazute la alin. (1) lit. b) se urmareste:
   a) modul de materializare si de amplasare a punctelor retelelor geodezice si a punctelor retelelor de indesire si de ridicare;
   b) corespondenta continutului produselor cartografice cu realitatea din teren;
   c) gradul de precizie a produsului cartografic.
   (3) Prin verificarea lucrarilor de birou prevazute la alin. (1) lit. c) se urmareste:
   a) modul de utilizare a datelor initiale pentru realizarea lucrarii de specialitate;
   b) calitatea si corectitudinea operatiunilor, a masuratorilor si a calculelor;
   c) calitatea produselor si a documentelor finale, din punct de vedere al continutului, al formei de prezentare si al gradului de precizie.
   Art. 17. - Receptia lucrarilor de specialitate care presupun lucrari de teren si lucrari de birou se realizeaza astfel:
   a) receptia lucrarilor de teren se efectueaza de catre oficiile teritoriale pe raza carora se afla lucrarea de specialitate receptionata;
   b) receptia lucrarilor de birou se face, dupa caz, de catre Agentia Nationala sau de oficiile teritoriale, in functie de teritoriul pe care se situeaza lucrarea de specialitate.
   Art. 18. - (1) Receptia elementelor de geodezie, de cartografie si de cadastru din lucrarile de specialitate pentru realizarea sistemelor informationale specifice domeniului de activitate urmareste si asigurarea conditiilor tehnice pentru integrarea datelor in baza de date a Agentiei Nationale.
   (2) In cazul in care, din cauza marimii, a ariei de raspandire si a complexitatii lucrarilor de specialitate, acestea se finalizeaza in perioade care depasesc 12 luni, se admite si efectuarea de receptii pe zone, dar numai pe faze de lucrari incheiate, finalizate cu documentatii, care pot fi preluate pentru a fi integrate in baza de date a Agentiei Nationale.
   Art. 19. - (1) Receptia continutului topografic al documentelor cartografice analogice sau digitale destinate uzului public se refera la receptia oricarei reprezentari cartografice, harta sau plan a/al teritoriului Romaniei sau a/al unei parti a acestuia, realizata ca atare sau inclusa in atlase, ghiduri si/sau reviste, indiferent de suportul pe care este realizata, de modul de vizualizare si de sistemul de referinta si de coordonate utilizat.
   (2) Receptia documentelor cartografice de uz public urmareste conformitatea reprezentarii cartografice cu realitatea, limitele administrative, sursele de date cu continut topografic si modul de utilizare a acestora in cadrul documentului cartografic.
   Art. 20. - Receptia documentatiilor topografice, potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr. 834/1991, cu modificarile si completarile ulterioare, se realizeaza conform Criteriilor Ministerului Economiei si Finantelor si Ministerului Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului nr. 2.665/1C/311/1992 privind stabilirea si evaluarea terenurilor aflate in patrimoniul societatilor comerciale cu capital de stat, cu modificarile si completarile ulterioare.
   Art. 21. - (1) Pentru receptia planurilor topografice, suport al documentatiilor de urbanism, prevazute la art. 13 alin. (3) lit. f) si g), cererea de receptie a lucrarilor se depune la oficiile teritoriale impreuna cu un exemplar al documentatiei aferente, conform anexelor nr. 8 si 9.
   (2) Suportul topografic supus receptiei contine limita din arhiva oficiului teritorial stabilita in baza Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativa a teritoriului Romaniei, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si limita propusa prin planul urbanistic general, cu luarea in considerare a limitelor imobilelor inscrise in cartea funciara in baza documentatiilor cadastrale si a planurilor parcelare intocmite in baza legilor de restituire a proprietatii, receptionate de catre oficiul teritorial.
   (3) In cazul in care exista divergente cu privire la limite, oficiul teritorial receptioneaza suportul topografic pentru documentatia de urbanism, cu identificarea tronsonului de hotar respectiv si mentioneaza pe acesta: "Pe tronsonul de hotar ......, intre punctele ... si ....., limita prezentata prin documentatia de urbanism nu este aceeasi cu limita detinuta in arhiva oficiului teritorial ... ."
   Art. 22. - (1) Receptia documentatiilor tehnice rezultate in urma executiei lucrarilor de cadastru general se realizeaza de o comisie de receptie numita prin ordin al directorului general al Agentiei Nationale.
   (2) In scopul realizarii receptiei documentatiei tehnice rezultate in urma executiei lucrarilor de cadastru general, executantul preda la oficiul teritorial documentatiile cadastrale care compun lucrarea intocmita conform prevederilor specificatiilor tehnice din caietele de sarcini ale lucrarilor pentru introducerea cadastrului general.
   (3) Receptia cantitativa si calitativa a lucrarilor de cadastru general se finalizeaza prin procesul-verbal de receptie si un raport al comisiei de receptie.

 

   CAPITOLUL IV
  Dispozitii finale

 

   Art. 23. - Beneficiarii lucrarilor de specialitate nu pot prelua, utiliza sau pune la dispozitie categoriile de date si documente rezultate din procesul de realizare a lucrarilor precizate in cap. II si III, daca acestea nu sunt avizate si receptionate conform prevederilor prezentului regulament.
   Art. 24. - Tarifele pentru serviciile de avizare si receptie sunt aprobate prin ordin al ministrului administratiei si internelor si se incaseaza odata cu depunerea solicitarii.
   Art. 25. - Evidenta avizelor de incepere a lucrarilor de specialitate si a receptiilor acestora se face de catre compartimentele de specialitate din cadrul Agentiei Nationale/unitatilor subordonate, in conformitate cu anexa nr. 10.
   Art. 26. - (1) Lucrarile de specialitate care fac obiectul receptionarii continutului topografic al documentelor cartografice destinate uzului public sunt publice numai dupa efectuarea receptiei acestora.
   (2) Executantul lucrarii de specialitate este obligat ca, dupa receptia documentelor cartografice destinate uzului public, sa inscriptioneze documentele cu mentiunea "Receptionat ANCPI/data".
   Art. 27. - (1) Limita intravilanului de pe suportul topografic al planului urbanistic general/planului urbanistic zonal, receptionat de catre oficiul teritorial devine oficiala si este introdusa in baza de date a oficiilor teritoriale dupa aprobare prin hotarare a consiliului local a planului urbanistic general/planului urbanistic zonal.
   (2) In situatia in care hotararea consiliului local de aprobare a planului urbanistic general/planului urbanistic zonal nu este transmisa oficiului teritorial, acesta receptioneaza lucrarile de specialitate tinand cont de limita intravilanului existenta in baza de date.
   Art. 28. - Nerespectarea prezentului regulament de catre persoanele autorizate se sanctioneaza potrivit art. 64 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 7/1996, republicata, cu modificarile ulterioare.
   Art. 29. - Anexele nr. 1-10 fac parte integranta din prezentul regulament.

 

   ANEXA Nr. 1
la regulament

 

    Model de solicitare a avizului de incepere a
lucrarilor de specialitate
   
+------------------------------------------+
| Datele de identificare a solicitantului |
|(nume/denumire, adresa, telefon, fax etc.)|
+------------------------------------------+
    Catre Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate
Imobiliara/Oficiul de Cadastru, si Publicitate
Imobiliara ...................................

 

    Va rugam sa avizati inceperea lucrarii: ............................................................................................., (denumirea lucrarii) avand ca scop .................................................................................................... .
    Executant ............................................................................................................................................
    Beneficiar ...........................................................................................................................................
    Se propune realizarea lucrarii in perioada: ................... - ....................... .
    In sustinerea solicitarii avizului, la prezenta se anexeaza documentatia aferenta, totalizand .......... pagini.

 

    Data ...................
   
                                                +------------------------------+
| Calitatea (functia), |
|prenumele, numele si semnatura|
+------------------------------+
   ANEXA Nr. 2
la regulament

 

    Documentatia anexata la solicitarea avizului

 

    Documentatia respectiva trebuie sa permita institutiei careia i se solicita avizul (Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara sau oficiul de cadastru si publicitate imobiliara) sa identifice limitele teritoriului care face obiectul avizului si sa aprecieze cantitatile si categoriile de lucrari necesare pentru obtinerea rezultatelor asteptate. In acest sens, documentatia include urmatoarele elemente si precizari:
   a) planul de incadrare in zona;
   b) precizarea limitelor zonei (cursuri de apa, cai de comunicatie, limite administrative etc. sau trapeze in nomenclatura Gauss, sau coordonate geografice extreme);
   c) specificarea cat mai completa a datelor ce vor fi incluse in lucrare, a modului in care acestea vor fi stocate, organizate si reprezentate, a preciziei (calitatii) lor, a gradului de detaliere; a formatului in care vor fi predate;
   d) scopul lucrarii;
   e) utilizatorii (beneficiarii) lucrarii; executantul lucrarii;
   f) specificatiile tehnice solicitate de beneficiar (sau prevazute in caietul de sarcini), care au mentiunea: "conform cu originalul";
   g) scara corespunzatoare a produselor cartografice care se doresc a fi realizate;
   h) suprafata pe care se executa lucrarea (in ha).

 

   ANEXA Nr. 3
la regulament

 

    Model de aviz pentru inceperea lucrarilor de specialitate

 

    AVIZ Nr. ........../.............

 

    Catre ......................................................., (date de identificare a beneficiarului/executantului) in calitate de beneficiar/executant
    Analizand solicitarea dumneavoastra inregistrata la noi cu nr. ......... din ..............., avizam inceperea lucrarii ....................................................................................................... . (denumirea lucrarii)
   1. Datele principale ale lucrarilor prevazute a se executa
    Obiectivul lucrarii: ...................................
    Amplasamentele pentru care se solicita avizul sunt:
   - suprafata totala: ......................... ha;
   - termenul de executie ............................ .
   2. Documentare
   3. Conditii tehnice pentru executarea lucrarilor (Pentru lucrarile de topografie si cartografie se va specifica faptul ca suportul digital va contine informatiile pe straturi tematice.)
   4. Receptia lucrarii (indicarea institutiei care efectueaza receptia)
   5. Tariful pentru receptie
   6. Documentatia finala

 

    Director general/Directorul Oficiului de Cadastru
si Publicitate Imobiliara .....................,
..........................................

 

   ANEXA Nr. 4
la regulament

 

    Model de solicitare a receptiei lucrarilor de specialitate
   
+------------------------------------------+
|Datele de identificare ale solicitantului |
|(nume/denumire, adresa, telefon, fax etc.)|
+------------------------------------------+
    Catre Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara/Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara .................................................

 

    CERERE DE RECEPTIE

 

    Va inaintam alaturat documentatia aferenta lucrarii .........................................................................., (denumirea lucrarii) in vederea receptiei, conform prevederilor Regulamentului de avizare, verificare si receptie a lucrarilor de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei, topografiei si cartografiei
    Executant: ..........................................................................................................................................
    Beneficiar: ............................................................................................................................................
   
+------------------------------------------------------------+
| Solicit comunicarea raspunsului |
+-------------------+----------------------------------------+
| Prin posta | La sediul Agentiei Nationale |
| | de Cadastru si Publicitate |
| | Imobiliara/Oficiului de Cadastru |
| |si Publicitate Imobiliara ..............|
+-------------------+----------------------------------------+
| [] | [] |
+-------------------+----------------------------------------+

Data ........................

+------------------------------+
| Calitatea (functia), |
|prenumele, numele si semnatura|
+------------------------------+
   ANEXA Nr. 5
la regulament

 

    Model de proces-verbal de receptie a lucrarilor de specialitate
   
                                                     Aprob
Director general/Director al Oficiului
de Cadastru si Publicitate Imobiliara ...........
    PROCES-VERBAL DE RECEPTIE Nr. ....
Intocmit astazi, ...................,
privind lucrarea ...............,
avand Aviz de incepere a lucrarilor cu nr. ......., data ..............

 

   1. Beneficiar ........................................................................................................................................
   2. Executant ........................................................................................................................................
   3. Denumirea lucrarilor receptionate ...................................................................................................
   4. Nominalizarea documentelor si a documentatiilor care se predau Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara/Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara ............... conform avizului de incepere a lucrarilor.
   5. Concluzii (Se va face referire la incadrarea in prevederile caietului de sarcini si ale avizului de incepere a lucrarilor.)
    Lucrarea este declarata ADMISA/RESPINSA.
   6. Conditii impuse pentru refacerea sau completarea lucrarilor in cazul calificativului de lucrare RESPINSA (Se va intocmi nota de constatare cu motivele respingerii.)

 

    Semnaturi
Consilier/Inspector de specialitate,
...............................................

 

    Director Directie/Inginer-sef al Oficiului
de Cadastru si Publicitate Imobiliara .........,
...............................................

 

   ANEXA Nr. 6
la regulament

 

    Model de nota de completare
   
                                                   Aprob
Director general/Director al Oficiului
de Cadastru si Publicitate Imobiliara ..............
    NOTA DE COMPLETARE
la Cererea de receptie <nr. cerere>/<data cererii>

 

    Catre ....................................................................................... (date de identificare a beneficiarului/executantului)
    Analizand cererea dumneavoastra pentru receptia lucrarii ..............................................................., (denumirea lucrarii) este necesar sa aduceti urmatoarele completari: ....................................................................................... ...................................................................................................................................... .
    Termenul de solutionare a cererii se va stabili de la data transmiterii completarilor solicitate.

 

    Semnaturi
Consilier/Inspector de specialitate,
...............................................

 

    Director Directie/Inginer-sef al Oficiului
de Cadastru si Publicitate Imobiliara .............,
...............................................

 

   ANEXA Nr. 7
la regulament

 

    Model de parafa pentru receptie
   
     --- +---------------------------------------------------------+
^ |Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara/ |
| | Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara |
| |........................................................ |
| | |
30 mm | |.............................................. |
| | (nr. de inregistrare/data) |
| | |
| | Receptionat |
| | ...................................................... |
v | (prenumele si numele consilierului/inspectorului) |
--- +---------------------------------------------------------+
|<------------------------------------------------------->|
55 mm

+----------------------------------------+ +--------------------------------------------+
| Oficiul de Cadastru | | Agentia Nationala de Cadastru |
| si Publicitate Imobiliara | | si Publicitate Imobiliara |
|........................................| |............................................|
| | | (nr. de inregistrare/data) |
|........................................| | |
| (nr. de inregistrare/data) | | Receptionat |
| | | ...................................... |
| Receptionat | | (prenumele si numele consilierului) |
| ...................................... | | ...................................... |
| (prenumele si numele inspectorului) | | (semnatura) |
| ...................................... | | |
| (semnatura) | | |
+----------------------------------------+ +--------------------------------------------+
   ANEXA Nr. 8
la regulament

 

    Documentatia anexata la solicitarea receptiei suportului
topografic al PUG/PUZ/PUD

 

    Documentatia pentru receptia suportului topografic al PUG
   1. Memoriu tehnic, care va cuprinde: metodele de lucru, instrumente utilizate, prelucrarea si modul de stocare, organizare si reprezentare a datelor, preciziile obtinute, suprafata unitatii administrativ-teritoriale (in ha), suprafata intravilanului existent si propus, calculata din coordonatele punctelor de contur
   2. Copie a avizului de incepere a lucrarii
   3. Plan topografic (in format analogic si digital - dxf) la o scara convenabila (scara 1:5.000-1:1.000 sau, in cazuri speciale, 1:10.000), astfel incat sa cuprinda:
   a) limita unitatii administrativ-teritoriale;
   b) limita vechiului intravilan;
   c) propunerea pentru limita intravilanului nou.
   4. Masuratorile realizate in reteaua de indesire, cu tehnologie clasica sau cu tehnologie GNSS (GPS), daca este cazul, in format digital
   5. Inventarul de coordonate ale punctelor de inflexiune ce vor defini limita intravilanului propus, in format digital
   6. Descrierea limitei intravilanului propus, in format analogic si digital
   7. Calculul analitic al suprafetei unitatii administrativ-teritoriale, precum si al suprafetei existente si propuse a fiecaruia dintre intravilanele componente
   8. Dovada achitarii tarifelor legale.
    Documentatia pentru receptia suportului topografic al PUZ
   1. Memoriu tehnic, care va cuprinde: metodele de lucru, instrumente utilizate, prelucrarea si modul de stocare, organizare si reprezentare a datelor, preciziile obtinute, suprafata pe care se executa lucrarea (in ha)
   2. Copie a avizului de incepere a lucrarii
   3. Plan de incadrare in zona, la o scara convenabila, pe care se va evidentia limita PUZ fata de limita intravilanului existent, in cazul PUZ-urilor executate in extravilan
   4. Plan topografic (in format analogic si digital - dxf), scara 1:2.000-1:500, pe care se vor evidentia limitele PUZ-ului si limitele imobilelor din interiorul PUZ carora le-au fost acordate numere cadastrale
   5. Masuratorile realizate in reteaua de indesire, cu tehnologie clasica sau cu tehnologie GNSS (GPS) in format digital
   6. Inventarul de coordonate ale punctelor de inflexiune care definesc limita PUZ-ului, in format digital
   7. Calculul analitic al suprafetei delimitate prin PUZ
   8. Certificatul de urbanism pentru aprobarea investitiei
   9. Dovada achitarii tarifelor legale.
    Documentatia pentru receptia suportului topografic al PUD
   1. Memoriu tehnic, care va cuprinde: metodele de lucru, instrumente utilizate, prelucrarea si modul de stocare, organizare si reprezentare a datelor, preciziile obtinute, suprafata pe care se executa lucrarea (in ha)
   2. Copie a avizului de incepere a lucrarii
   3. Plan de incadrare in zona la scara 1:10.000-1:2.000
   4. Plan topografic (in format analogic si digital - dxf) intocmit la scara 1:1.000-1:500 pe care se vor evidentia limitele PUD-ului si limitele imobilelor din interiorul PUD carora le-au fost acordate numere cadastrale
   5. Masuratorile realizate in reteaua de indesire, cu tehnologie clasica sau cu tehnologie GNSS (GPS), in format digital;
   6. Inventarul de coordonate ale punctelor de inflexiune care definesc limita PUD-ului, in format digital
   7. Calculul analitic al suprafetei delimitate prin PUD
   8. Certificatul de urbanism pentru aprobarea investitiei
   9. Dovada achitarii tarifelor legale

 

   ANEXA Nr. 9
la regulament

 

    Documentatia anexata la solicitarea receptiei planurilor
topografice necesare intocmirii documentatiei de autorizare
a lucrarilor de construire sau desfiintare

 

   1. Memoriu tehnic, care va cuprinde: metodele de lucru, preciziile obtinute, date referitoare la imobil, suprafata pe care se executa lucrarea, date referitoare la situatia existenta si la cea propusa, specificarea modului de materializare a limitelor
   2. Plan de incadrare in zona
   3. Masuratorile realizate in reteaua de indesire, in format digital
   4. Plan topografic (in format analogic si digital - format .dxf) la scara 1:2.000-1:100, dupa caz, care va cuprinde si reprezentarea reliefului si a limitelor cadastrale ale imobilului
   5. Certificat de urbanism, in copie
   6. Extras de carte funciara pentru informare si extrasul de plan cadastral actualizate
   7. Dovada achitarii tarifelor legale

 

   ANEXA Nr. 10
la regulament

 

    Registrul de evidenta a avizelor si receptiilor
   
+-------------+-------------+-------------+----------+---------+---------------+--------------+-------+----------+
| | | Numarul | | | Persoana | | | |
| Numar |Data emiterii| si data |Solicitant|Denumirea|de specialitate| Raspunsul |Arhiva2|Observatii|
|aviz/receptie| |inregistrarii| |lucrarii |care a analizat|la solicitare1| | |
| | | solicitarii | | | solicitarea | | | |
+-------------+-------------+-------------+----------+---------+---------------+--------------+-------+----------+
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
+-------------+-------------+-------------+----------+---------+---------------+--------------+-------+----------+
+-------------+-------------+-------------+----------+---------+---------------+--------------+-------+----------+
+-------------+-------------+-------------+----------+---------+---------------+--------------+-------+----------+
+-------------+-------------+-------------+----------+---------+---------------+--------------+-------+----------+
+-------------+-------------+-------------+----------+---------+---------------+--------------+-------+----------+
+-------------+-------------+-------------+----------+---------+---------------+--------------+-------+----------+
+-------------+-------------+-------------+----------+---------+---------------+--------------+-------+----------+
+-------------+-------------+-------------+----------+---------+---------------+--------------+-------+----------+
   1 Avizat favorabil, nota de completare, proces-verbal de receptie.
   2 Codul de arhiva unde se pastreaza documentatia.

 

Related Articles

Informații utile

Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”
„Investiţii pentru viitorul dumneavoastră”
„Sistem pentru crearea, prelucrarea şi furnizare unor informaţii geospaţiale pe web tip Business to Consumer”
MageNet User ID 5c7df33553f41a8d07bb96531b15939b